Şi-a salvat fiul din ghearele drogurilor, dar sa îmbolnăvit ea – Click!

Drama unui tânăr bucureştean a făcut înconjurul ţării, în 2012, atunci când s-a aflat că e prima victimă din România a drogului “Krokodil”, o substanţă care devorează pielea, muşchii şi ţesuturile. Imaginile cu Alexandru Zamfir (26 de ani)  au avut un impact emoţional foarte mare. Doar hainele îi acoperau fizicul schilodit din cauza acestei substanţe psihoactive. Băiatul fusese convins să plece de-acasă chiar de iubita lui, Ana, consumatoare de droguri, spre disperarea mamei care l-a căutat un an întreg. Maria Zamfir umbla nălucă, zi şi noapte, pe străzi şi întreba dacă i-a văzut cineva fiul. Alexandru ajunsese să trăiască prin canale, după ce devenise şi el dependent. Pe lângă heroină, tânărul consuma şi acest drog Krokodil, despre care nu auzise nici un român la vremea respectivă. A fost o minune că a scăpat cu viaţă, după ce a fost găsit, mai mult mort decât viu. Ce a urmat depăşeşte orice imaginaţie!

Maria Zamfir nu doar că şi-a văzut fiul mâncat de droguri (n.r. ajunsese la 28 de kilograme), dar a fost părăsită de soţ în acest moment deosebit de greu. Rămasă singură, ea a luptat cu toate forţele, pe la toţi medicii posibili, ca să-şi pună fiul pe picioare. Dragostea de mamă l-a ajutat pe Alexandru să se facă bine, dar femeia a plătit un preţ foarte scump pentru asta.

“Mă aştept să mor în orice clipă, sunt foarte bolnavă. Am slăbit 35 de kilograme în câteva luni. Am aflat că am luat două tipuri de hepatită, cel mai probabil de la Alexandru, am făcut diabet din cauza stresului şi am fost operată pe creier din cauza şocului pe care l-am avut cu băiatul. Credeam că-l pierd!”, ne-a mărturisit, secătuită de orice putere, Maria Zamfir. Rolurile s-au inversat acum, iar băiatul este cel care îşi îngrijeşte mama foarte bolnavă. Chiar dacă arată ca un tânăr normal, el este cu mintea rătăcită, pentru că drogurile i-au influenţat mult activitatea cerebrală. Alexandru vorbeşte foarte rar, dar îşi oblojeşte mama aşa cum poate. “Dacă nu era el să mă ajute la spălat şi cu mâncarea, eram de mult moartă. Pensia mea, de 1.200 de lei, nu ne ajunge pentru medicamentele amândurora, aşa că eu mă las pe mine ca să-i dau lui”, povesteşte Maria Zamfir.

Drogul numit “Krokodil” a apărut în Rusia, apoi a început să fie consumat şi în Europa. Denumirea vine de la plăgile care rămân pe piele după injectare. Efectele asupra consumatorilor sunt cumplite. Drogul atrofiază muşchii, iar oasele devin foarte fragile. Au existat cazuri în care utilizatorii au murit de la prima injectare.

View article: 

Şi-a salvat fiul din ghearele drogurilor, dar sa îmbolnăvit ea – Click!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *